Refinantare credite 10 ani

Refinantare Credite pe 10 Ani sau 120 Luni. Află Conditii

Cine acorda refinantare credite pe 10 ani (120 luni)?

Catalin D.

Refinantare credite pe o perioada de 10 ani – o optiune pe care poate nu ai luat-o in considerare pana acum, dar care merita toata atentia daca ai un contract de credit in derulare.

In contextul economic actual, cu dobanzi tot mai fluctuante si costuri tot mai mari, optiunea unei refinantari pe 120 luni devine tot mai relevanta.

Practic, refinantarea pe 10 ani iti permite sa unesti toate datoriile, fie ca sunt credite de nevoi personale sau carduri de credit, intr-un singur imprumut cu o dobanda mai avantajoasa.

Ce inseamna o refinantare pe 10 ani?

Simplu spus: o singura rata lunara in loc de plati multiple la mai multe banci, si in multe cazuri, o reducere semnificativa a costului total al datoriilor tale.

In loc sa te lupti cu mai multe rate si termene  de plata diferite, cu o refinantare pe 10 ani ai o imagine mai clara a datoriilor si rasufli mai usurat la final de luna.

Vezi in continuare daca te incadrezi pentru solutia de refinantare credite pe 10 ani oferita de banci.

Ce credite pot fi refinantate pe 120 luni?

Cand vine vorba de refinantare pe 10 ani, exista o regula esentiala pe care trebuie sa o stii.

Mai exact, pentru a fi eligibil sa refinantezi creditul tau pe o perioada de 10 ani e obligatoriu ca acesta sa fi fost acordat inainte de 8 iulie 2020.

Pe fondul perioadei de criza si al incertitudinilor care au urmat, BNR a adoptat niste masuri economice pentru a oferi mai multa flexibilitate in ceea ce priveste refinantarea creditelor.

Aceste masuri au fost concepute pentru a ajuta persoanele cu datorii sa faca fata mai usor dificultatilor financiare.

Asadar, daca ai unul sau mai multe credite acordate inainte de 8 iulie 2020, te incadrezi in aceasta fereastra pentru a solicita refinantare pe 10 ani.

In esenta, ti se ofera posibilitatea de a-ti reorganiza datoriile sub un nou contract de credit, care poate avea o dobanda mai mica si un termen de plata mai extins.

Daca imprumuturile tale au fost acordate dupa 8 iulie 2020, nu esti eligibil pentru optiunea de refinantare pe 10 ani.

In acest caz, ar trebui sa te reorientezi catre alte optiuni de refinantare care sunt disponibile pe piata.

Tipuri de credite pentru refinantare pe 10 ani

Credite de nevoi personale: acestea sunt adesea primele pe lista de refinantare. Poti combina toate aceste imprumuturi aflate la alte banci pentru a obtine o dobanda potential mai avantajoasa si poate cel mai important: o singura rata lunara.

Carduri de credit si overdraft: cardurile de cumparaturi ne conduc uneori spre cheltuieli mai mari decat ne-am planificat. Daca te gasesti cu datorii acumulate pe cardul de credit sau ai folosit descoperitul de cont mai mult decat trebuia, ai posibilitatea de a le include intr-un plan de refinantare.

Credite auto: ai luat masina visurilor tale, dar ratele lunare iti dau acum mari batai de cap? Ei bine, si acestea pot fi incluse intr-o refinantare pe 10 ani.  In loc sa ai o rata separata pentru masina, o poti include in planul de refinantare.

Credite ipotecare: aici lucrurile pot fi un pic mai complicate, dar nu imposibil de realizat. Daca ai un credit ipotecar si doresti sa il refinantezi pe o perioada de 10 ani, trebuie sa fii atent la conditiile bancii si la valoarea ramasa de rambursat. Unele banci permit si includerea acestor credite, dar pot exista anumite restrictii sau conditii speciale.

Alte tipuri de credite: daca mai ai si alte tipuri de imprumuturi, cum ar fi cele pentru studenti sau credite rapide nebancare, si acestea pot fi, in anumite conditii, incluse in refinantare.

Conditii refinantare credite pe 10 ani

Chiar daca ai fost eligibil pentru creditul luat initial, procesul de refinantare implica o noua analiza  din partea bancii care iti ofera acum noul credit.

Iata ce conditii generale trebuie sa indeplinesti pentru a te califica la o refinantare pe 10 ani:

  1. Venituri: o prima conditie importanta este legata de veniturile tale. Bancile vor sa vada ca ai un venit stabil pentru a sustine rata lunara a noului credit de refinantare pe 10 ani.
    De obicei, venitul minim acceptat variaza in functie de banca aleasa, dar un prag comun este de aproximativ 2000 lei. Veniturile pot proveni din mai multe surse, cum ar fi salariu, pensie, venituri din chirii, indemnizatii etc.
  2. Varsta: majoritatea bancilor accepta aplicanti cu varste cuprinse intre 21 si 75 ani la momentul incheierii contractului de credit. Aceasta limita de varsta asigura banca ca esti intr-o perioada activa din punct de vedere financiar si ai posibilitatea de a rambursa creditul pe intreaga sa durata.
  3. Istoricul din Biroul de Credit: bancile vor evalua istoricul tau de credit pentru a determina daca esti eligibil pentru refinantare pe 10 ani. Daca ai avut probleme in trecut cu rambursarea ratelor, acest lucru ar putea influenta decizia bancii. Cu toate acestea, unele banci ofera optiuni de refinantare chiar si pentru cei care au avut restante in trecut, atat timp cat acestea au fost achitate.
  4. Gradul de indatorare: un alt aspect cheie este raportul dintre datoriile totale si venitul tau lunar. Acest raport determina gradul maxim de indatorare. Bancile vor sa se asigure ca ai fondurile necesare pentru a rambursa noul credit. Astfel, rata lunara nu trebuie sa depaseasca mai mult de 50-60% din venitul tau.
  5. Documente necesare: procesul de aplicare pentru o refinantare necesita de regula aceleasi documente ca un credit obisnuit. Vei avea nevoie de acte de identitate, dovezi de venit si detalii despre creditele existente. Banca va evalua situatia financiara pe ansamblu si va decide daca esti eligibil pentru un credit de refinantare pe 10 ani.

Este recomandat sa consulti un broker bun de credite inainte de a te decide sau nu pentru o anumita refinantare. Acesta te poate ajuta sa negociezi cele mai bune conditii posibile cu banca la care mergi.

Cea mai buna banca pentru refinantare credite pe 10 ani

Alegerea unei banci pentru refinantare tine foarte mult de tipul creditelor pe care doresti sa le restructurezi in noul tau plan de rambursare.

Cea mai buna banca pentru refinantare este cea care iti ofera o rata lunara convenabila.

Atunci cand faci alegerea, trebuie sa tii seama nu doar de dobanda, ci si costurile aditionale pe care le implica refinantarea.

Bancile pot avea diverse comisioane, de aceea, cel mai bun indicator este DAE – care include toate taxele pe care le implica refinantarea.

Afla in continuare cea mai buna banca pentru refinantare credite pe 10 ani, in functie de dobanda anuala efectiva (DAE):

Vom presupune ca vrei sa refinantezi un credit cu un sold de 25000 lei pe o perioada de 10 ani. Sa vedem ce rata lunara lunara vom obtine la fiecare banca de mai jos.

Refinantare BCR: Credit George

Prin creditul de nevoi personale George de la BCR se poate refinanta un imprumut de la alta banca. Valoarea DAE pleaca de la 10,49%, astfel ca pentru creditul nostru vom plati o rata lunara de 331 lei.

Important de mentionat ca BCR stabileste dobanda DAE pentru fiecare client in parte, in functie de politica proprie, proces in care se iau in considerare istoricul de plata la alte credite, vechimea in munca, optarea pentru incasarea salariului la aceeasi banca etc.

Altfel, DAE poate ajunge si la 21,73%, caz in care nu mai reprezinta o refinantare avantajoasa si ar trebui sa iei in considerare alte optiuni.

Refinantare Raiffeisen Bank: Credit fara ipoteca cu virare venit

In cadrul acestei oferte de refinantare de la Raiffeisen Bank, DAE este de 11,91%, astfel ca pentru creditul nostru de 25000 lei vom obtine o rata lunara de 346 lei.

Raiffeisen te obliga sa inchei si o asigurare de viata, pe langa aducerea venitului intr-un cont al bancii, daca vrei sa beneficiezi de aceasta dobanda.

Refinantare Garanti BBVA: Credit nevoi personale cu virare venit

Garanti se situeaza pe locul 3 in topul nostru pentru desemnarea celei mai bune banci pentru refinantare pe 10 ani. Asadar, cu DAE de 11,93%, vom avea de achitat o rata lunara de 349 lei la un credit de 25000 lei.

Se percepe comision de rambursare anticipata si e obligatoriu sa virezi salariul lunar intr-un cont Garanti + sa inchei o polita de asigurare de viata.

Refinantare EximBank: Creditul Relaxat fara ipoteca

In cadrul acestei banci se pot refinanta doar imprumuturile acordate dupa 31 octombrie 2011.

Daca te incadrezi in aceasta conditie, DAE e 12,29%, iar rata lunara pentru un credit de refinantare de 25000 lei este de 354 lei.

EximBank nu conditioneaza acordarea refinantarii de virarea venitului la banca.

UniCredit: Credit de refinantare standard

UniCredit Bank, prin UniCredit Consumer Financing ofera oportunitatea unei refinantari cu virare venit si asigurare de viata, la o valoare DAE de 12,8%. In acest caz, rata lunara de plata va fi 359 lei.

Se percepe comision de rambursare anticipata si nu exista perioada de gratie.

Refinantare BRD: Credit Expresso Restart

In cadrul acestei oferte de refinantare pe 10 ani, valoarea DAE e putin mai mare, 14,01%. Astfel, rata lunara pentru creditul propus de noi (25000 lei) va fi 380 lei.

BRD conditioneaza acordarea imprumutului cu aceasta dobanda numai daca solicitantul vireaza venitul intr-un cont al bancii si incheie o asigurare de viata.

Acesta este un top 5 al celor mai bune banci care acorda refinantari de credite pe o perioada de 10 ani, in cazul imprumuturilor luate inainte de 8 iulie 2020.

Atentie: Clasamentul a fost efectuat in functie de cea mai mica rata obtinuta in cazul refinantarii unui credit ipotetic, in valoare de 25000 lei pe 10 ani.

Atunci cand alegi banca la care refinantezi imprumutul este bine sa iei in considerare, pe langa valoarea DAE, si alti factori.

De exemplu, daca vrei sa faci cat mai putine drumuri, opteaza pentru o banca cu un grad mare de digitalizare.

In acest fel, poti economisi timp important, avand in vedere ca o astfel de banca va accepta sa trimiti actele in format electronic.

Dupa cum ai vazut, atunci cand e vorba de refinantarea unui sold mai mic, DAE nu face o diferenta uriasa.

De aceea, in functie de valoarea creditului pentru care soliciti refinantare, ia in considerare colaborarea si cu banca la care ai deschise conturile in prezent. Aceasta iti cunoaste istoricul financiar si chiar poti negocia o dobanda mai buna, daca esti client vechi si nu ai inregistrat in trecut restante.

Importanta istoricului financiar la refinantare pe 10 ani

Cand aplici pentru o refinantare, bancile vor verifica istoricul tau in Biroul de Credit. Nu exista o refinantare cu istoric negativ, poate doar la IFN-uri si alte societati de acest tip.

Asa cum ai vazut, bancile pot folosi informatiile din istoricul tau de credit pentru a stabili conditiile refinantarii. De exemplu, creditul George de la BCR are o dobanda care difera in functie de istoricul de credit si alti parametri financiari.

Astfel, daca istoricul tau in Biroul de Credit nu este tocmai stralucit, ia in considerare plata datoriilor existente inainte de a aplica la o refinantare pe 10 ani.

Datele negative raman insa in Biroul de Credit pentru o perioada mai lunga de timp chiar daca ai achitat toate datoriile restante.

In aceasta situatie, unele banci sunt dispuse sa faca o exceptie de la politicile lor interne prin acordarea unei derogari. In acest mod, pot reusi sa obtina o refinantare si persoanele care se afla in Biroul de Credit.

In acordarea oricarui credit intra mai multi factori, de aceea, daca esti interesat de o refinantare pe 10 ani, poti lua legatura gratuit si cu un broker.

Acesta te poate ajuta sa afli mai usor care e cea mai buna banca pentru refinantare conform situatiei tale specifice.

Lasă un răspuns