Refinantare credit Prima Casa

Refinantare Credit Prima Casa. Acord Necesar la Orice Banca

Daca ai folosit un calculator refinantare credit Prima Casa, ai putut observa ca acum poti obtine o rata mai buna decat la creditul initial. Dar care e cel mai bun credit de refinantare de la bancile din Romania?

In termeni simpli, refinantarea unui credit  Prima Casa inseamna incheierea unui nou acord de creditare care sa inlocuiasca vechiul imprumut. De ce ai face asta?

Motivele sunt variate , dar in esenta, te poti gandi la refinantare daca vrei sa reduci rata lunara si sa beneficiezi de o dobanda mai avantajoasa.

De ce ar trebui sa iei in calcul refinantarea creditului Prima Casa?

Sa presupunem ca acum cativa ani, cand ai luat creditul Prima Casa, dobanzile erau la un nivel acceptabil. La inceput, totul parea roz: ai avut parte de o rata acceptabila, iar visul de a avea casa ta s-a materializat.

Dar acum, piata s-a schimbat. ROBOR/IRCC, barometre care dicteaza dobanzile interbancare, au crescut neasteptat in ultimul timp. Rezultatul? Ai inceput sa platesti rate tot mai mari.

Apeland la un credit de refinantare Prima Casa iti poti face viata financiara un pic mai usoara. Iata cateva avantaje:

  1. Reducerea dobanzii

Primul si cel mai evident beneficiu al refinantarii este posibilitatea de a prinde o oferta cu o dobanda mai buna. Daca dobanzile pe piata au scazut de cand ai luat creditul, refinantarea iti poate reduce semnificativ rata lunara.

Chiar si o mica scadere a procentului dobanzii poate insemna economii mari pe durata intregului credit.

2. Stabilitate financiara

Sa treci de la o dobanda variabila la una fixa e ca si cum ai trece de la a merge pe un teren instabil, plin de surprize, la a merge pe un drum neted si previzibil.

Dobanzile fixe iti ofera confortul de a sti exact cat vei plati in fiecare luna, fara sa te ingrijorezi de fluctuatiile economice.

3. Flexibilitate si control

Refinantarea iti da posibilitatea sa modifici termenii creditului tau. Poate ca acum, dupa cativa ani de experienta cu plata acestui credit, ai o idee mai clara despre ce iti poti permite si ce nu.

Refinantarea iti poate scurta sau prelungi durata creditului, in functie de nevoile si obiectivele tale actuale

4. Consolidarea datoriilor

Daca pe langa creditul Prima Casa ai si alte contracte de credit, refinantarea iti poate oferi ocazia sa le consolidezi. Asta inseamna ca vei obtine o singura rata lunara, mai usor de gestionat, cu o dobanda mai mica decat dobanzile individuale ale datoriilor curente.

Refinantarea creditului Prima Casa poate parea o corvoada la prima vedere, dar trebuie sa te gandesti la beneficiile pe termen lung.

Vei avea o imagine mai clara a situatiei tale financiare si te vei putea bucura de o viata un pic mai lipsita de griji, cel putin cand vine vorba de creditul tau ipotecar.

Evident ca nu e o decizie de luat pe genunchi. Trebuie sa analizezi situatia costurilor curente si sa compari ratele dobanzilor in cazul tau.

Iata ce trebuie sa faci in continuare pentru refinantare credit Prima Casa:

Conditii refinantare Prima Casa si acte necesare

  • Perioada minima de asteptare inainte de refinantare?

Prima Casa nu este un credit ipotecar obisnuit. Acesta a fost acordat cu sprijinul statului si are niste conditii speciale care se aplica si in cazul refinantarii.

De exemplu, refinantarea implica acordul Ministerului Finantelor Publice. In trecut, exista o perioada minima de asteptare pentru refinantare, care de obicei era de 5 ani de la data contractarii creditului.

Legea impunea o interdictie de grevare asupra imobilului achizitionat prin Prima Casa, astfel cei care doreau sa vanda sau sa puna sub ipoteca din nou proprietatea, se loveau de acea perioada de 5 ani de interdictie.

Mai nou, daca obtii acordul finantatorului (bancii actuale) si acordul Ministerului Finantelor Publice se poate ridica aceasta interdictie si poti refinanta creditul Prima Casa mai devreme de 5 ani.

Tine cont ca vorbim de niste formalitati in plus si va trebui sa ai rabdare pana primesti aceste acorduri pentru a putea refinanta creditul.

  • Venituri si grad de indatorare

Refinantarea creditului Prima Casa la aceeasi banca sau la alta banca implica o reanaliza a situatiei tale financiare. Practic, vorbim de un dosar de credit nou si bancile vor sa stie daca ai bani suficienti pentru a face fata noilor rate.

In general, gradul de indatorare acceptat este de 40%. Asta inseamna ca rata noului credit ipotecar nu ar trebui sa depaseasca 40% din veniturile tale lunare. In calculul acestora se iau toate sursele de venit: salariul, bonusurile, veniturile din chirii, pensii si alte surse de venit stabile.

  • Istoric de credit

Banca actuala are nevoie sa stie ca esti un debitor de incredere. Asta inseamna ca daca ai avut intarzieri sau restante la creditele anterioare, sansele de a obtine o refinantare avantajoasa scad considerabil. Istoricul din Biroul de Credit te ajuta destul de mult daca vrei sa iei cel mai bun credit de refinantare.

4. Vechimea in munca

Stabilitatea profesionala este un alt factor cheie. Cu cat ai o vechime mai mare la locul de munca, cu atat esti privit ca un debitor mai sigur.

In schimb daca esti la primul job sau daca ti-ai schimbat frecvent locurile de munca in ultimii ani, s-ar putea sa nu obtii cea mai avantajoasa oferta de refinantare.

Acord de refinantare Prima Casa. Ce trebuie sa stii

Primul pas inainte de refinantare este intocmirea si depunerea cererii de refinantare la Ministerul Finantelor.

Ai nevoie de doua documente: o copie a buletinului tau de identitate si o copie a contactului de garantare pentru creditul Prima Casa/Noua Casa. Poti trimite documentele scanate, alaturi de o cerere standard de refinantare.

Tot ce trebuie sa faci este sa intri pe site-ul oficial al Ministerului Finantelor si sa depui aceste documente in sectiunea Petitii. Ai grija sa completezi toate campurile cu atentie si sa atasezi documentele cerute.

Dupa depunerea actelor, urmeaza partea de asteptare. Ministerul Finantelor are la dispozitie o luna calendaristica pentru a analiza documentele. Cel mai probabil, vei primi raspunsul in mai putin de 30 zile.

Aceasta perioada de asteptare poate fi un moment bun pentru a te gandi la ofertele de refinantare si a alege cea mai buna banca pentru nevoile tale.

Solicitarea acordului pentru refinantare este mai mult o formalitate, majoritatea persoanelor primind acest acord fara probleme.

Fara acordul de refinantare nu poti continua demersurile ulterioare.

Asa ca, asigura-te ca ai acest document pentru ca banca aleasa de tine sa inceapa analiza de credit cat mai repede.

Acord de refinantare de la banca actuala?

Pentru ca demersurile de refinantare sa nu intampine nicio dificultate, va trebui sa obtii acceptul de refinantare unde ai in prezent creditul in derulare.

Daca refinantezi Prima Casa in cadrul aceleiasi banci, atunci e mult mai simplu sa obtii acordul lor. De cele mai multe ori, acesta se obtine de la prima vizita in sucursala bancara.

Aplicarea si acordarea unui nou credit ipotecar

Dupa cum ai vazut, refinantarea creditului Prima Casa implica mai multe etape.

Iata tot ce trebuie sa faci, de la aplicare si pana la aprobare:

Initierea cererii de refinantare

Dupa ce ai primit acordul de la Ministerul Finantelor si ai negociat conditiile cu banca, e timpul sa inceapa procesul de refinantare.

Una dintre cele mai importante etape in procesul de refinantare Prima Casa este evaluarea proprietatii. Practic, odata cu incheierea unui nou contract de credit, procesul de analiza se reia.

Asadar, un evaluator va veni in imobil pentru a stabili valoarea acestuia de piata. Banca se asigura in acest mod ca imobilul tau acopera suma creditului pe care il soliciti.

Completarea si verificarea dosarului de credit

Trebuie sa aduni toate documentele necesare pente noul dosar de credit ipotecar prin care vrei sa refinantezi Prima Casa. Vei avea nevoie de contractul de credit actual, raportul de evaluare a proprietatii, dovezi de venit, extrase de cont etc.

Fiecare banca are lista ei specifica de documente necesare pentru refinantare.

Semnarea contractului de refinantare

Ultimul pas, si probabil cel mai asteptat, este semnarea noului contract de credit.

La banca aleasa, dupa ce toate documentele sunt verificate si aprobate, vei primi un nou contract de credit care va inlocui vechiul tau imprumut Prima Casa.

Acesta e momentul din care incepe o noua etapa, cu rate mai mici si costuri mai avantajoase pentru tine, daca ai negociat cum trebuie contractul de creditare.

Procesul de refinantare poate parea complex si descurajant la inceput.

Cu informatiile corecte si pregatirea adecvata a dosarului de credit, vei obtine rapid insa o imbunatatire a situatiei tale financiare.

Cum alegi cea mai buna oferta de refinantare Prima Casa?

Cand vine vorba de refinantare, te vei confrunta cu doua mari optiuni: dobanzi fixe sau dobanzi variabile. Aici trebuie sa te gandesti la ceea ce te avantajeaza pe termen lung.

Refinantare cu dobanda fixa: ratele sunt stabile, previzibile. Practic, stii exact cat vei plati in fiecare luna pana la sfarsitul perioadei de creditare.

Refinantare cu dobanda variabila: ratele depind de indicele de referinta (ROBOR/IRCC). Asta inseamna ca rata poate fluctua. Daca indicii economici scad, platesti mai putin. Daca cresc, creste si rata.

Dobanda variabila este o optiune pentru persoanele care au un anumit background financiar si apetit crescut pentru risc.

La momentul redactarii acestei analize, refinantarea creditului Prima Casa printr-un credit ipotecar cu dobanda fixa aducea cele mai multe beneficii.

Ce costuri presupune o refinantare Prima Casa?

Odata cu incheierea noului contract de credit trebuie sa pui deoparte si o suma considerabila de bani (de obicei intre 2500-3000 lei), necesara pentru evaluare imobil, comisioane bancare, taxe notariale etc.

Iata principalele costuri pe care le poti intalni la un credit de refinantare Prima Casa:

  • Comision de analiza: este taxa pe care o percep unele banci pentru a procesa cererea de refinantare. Aceasta valoreaza maxim cateva sute lei.
  • Comision de administrare: exista banci care percep acest comision pentru gestionarea creditului. Poate fi un cost lunar sau anual, asa cum este comisionul de gestiune perceput in prezent de FNGCIMM la Prima Casa.
  • Autentificarea noului contract de imprumut: aceasta procedura are loc la notar si costurile variaza in functie de valoarea creditului si de grila de tarife a notarului respectiv.
  • Inregistrarea ipotecii: reprezinta taxa pentru inregistrarea unei noi ipoteci in Cartea Funciara, care asigura dreptul bancii asupra imobilului in caz de neplata.
  • Taxa de evaluare: asa cum am precizat anterior, refinantarea necesita o noua evaluare a proprietatii pentru a se stabili valoarea sa actuala.
  • Asigurarea locuintei: in cadrul noului contract de credit sunt necesare incheierea unor polite de asigurare pentru a proteja locuinta impotriva diferitelor riscuri (incendii, inundatii etc).

Merita sa refinantezi creditul Prima Casa?

Pentru a intelege cu adevarat impactul financiar al refinantarii, trebuie sa aduni toate aceste costuri si sa le compari cu economia pe care o vei face prin noul credit.

Calculeaza diferenta dintre vechea rata si noua rata si multiplica aceasta economie lunara cu numarul de luni ramase din credit.

Daca suma economisita depaseste costurile initiale legate de refinantare, atunci acest demers poate fi considerat avantajos.

Lasă un răspuns