ING Refinantare

Refinantare ING: Credit Nevoi Personale vs Credit Ipotecar

Este ING cea mai buna banca pentru refinantare? Ce implica o refinantare credit nevoi personale ING Bank?

Laura N.

Ai acumulat mai multe credite si carduri de credit cu rate lunare si dobanzi mari? Te simti coplesit de gestionarea acestora si de costurile aferente? Daca te regasesti in aceasta descriere, solutia ar putea fi o refinantare la ING Bank.

Refinantarea reprezinta procesul prin care un nou credit este folosit  pentru a achita alte credite sau alte datorii existente. Este ca si cum ai regrupa toate datoriile sub o singura umbrela, cu termeni si conditii mai favorabile.

Acum, de ce sa alegi o refinantare ING Bank?

  1.  Dobanda avantajoasa: ING ofera in acest moment o dobanda competitiva. Asta este o veste excelenta pentru bugetul tau, caci o dobanda mai mica inseamna rate lunare reduse si economii pe termen lung.
  2. O singura rata de plata: iti vei usura administrarea creditelor, avand o singura rata lunara in loc de mai multe. Planificarea bugetului tau va deveni mai simpla.
  3. Flexibilitate in rambursare: refinantarea iti poate oferi oportunitatea de a alege o noua perioada de rambursare, care sa se alinieze mai bine cu planurile si posibilitatile tale financiare.

In prezent, ING Bank pune la dispozitie solutii de refinantare pentru diverse tipuri de credite, inclusiv credite ipotecare, credite de nevoi personale sau carduri de credit.

Banca respectiva faciliteaza obtinerea unei refinantari online, mai ales daca esti client existent ING Bank. Poti beneficia de o reducere cu pana la 3 puncte procentuale daca alegi oferta ING Personal.

Nu in ultimul rand, in functie de veniturile tale, in cadrul refinantarii poti accesa o suma de bani suplimentara.

Refinantare credit nevoi personale ING Bank

Poti refinanta creditele de la alte banci, liniile de credit, cardurile de cumparatturi sau chiar imprumuturile aflate in derulare la aceeasi banca.

ING Bank pune la dispozitie pana la 180000 lei pentru refinantarea altor credite pe o perioada de pana la 5 ani.

Conditii refinantare credit nevoi personale

Solicitantii sunt nevoiti sa indeplineasca minim 3 conditii pentru a obtine preaprobare pentru refinantare ING:

  1. Sa aiba o sursa de venit egala sau mai mare decat salariu minim pe economie in vigoare la data aplicarii.
  2. Sa detina suficienta vechime in munca: cel putin 6 luni la actualul angajator si minim 1 an vechime totala.
  3. Sa nu inregistreze credite restante la ING sau alte banci, adica sa aiba istoric pozitiv in Biroul de Credit.

Calculator refinantare ING credit de nevoi personale

ING Bank pune la dispozitia clientilor un calculator de refinantare prin care acestia pot afla ratele lunare in functie de valoarea creditelor pe care le refinanteaza.

Am folosit si noi calculatorul ING pentru a efectua o simulare de refinantare.

Am presupus ca avem nevoie de 40000 lei pentru a scapa de  creditele de la celelalte banci, si de 5000 lei bani suplimentari pentru diverse nevoi personale.

Rata lunara penru aceasta suma (in total 45000 lei) a rezultat aproximativ 1000 lei. Banii ar urma sa fie achitati pe o perioada de 5 ani.

Trebuie specificat ca acest calcul implica rate lunare egale, ING oferind clientilor posibilitatea de a alege si rate variabile in cadrul unei refinantari.

De asemenea, valoarea DAE obtinuta la aceasta refinantare (15,55%) este valabila numai in cazul in care clientii aleg sa incaseze veniturile lunare intr-un cont ING Bank si incheie o asigurare de viata.

In concluzie, pentru cei 45000 lei obtinuti pe 5 ani de la ING Bank, vom achita in total aproximativ 63000 lei.

Refinantare credit ipotecar ING Bank

Poti refinanta nu unul, ci chiar mai multe credite ipoecare aflate in derulare la alte institutii financiare. Asta pentru ca suma pusa la dispozitie de ING Bank in cazul refinantarilor ipotecare poate ajunge pana la 1.200.000 lei.

De asemenea, perioada pe care se poate incheia refinantarea va fi cuprinsa intre 3 si 30 ani.

Conditii refinantare credit ipotecar ING Bank

In primul rand, solicitantii vor avea nevoie de un venit constant, mai mare sau egal cu salariu minim pe economie.
Este obligatoriu sa existe contract de munca pe perioada nedeterminata in cazul salariatilor.

Cerintele legate de vechimea minima in munca sunt cele valabile mai sus, adica 6 luni la actualul loc de munca si cel putin 1 an vechime totala.

Refinantarea ipotecara presupune sa locuiesti exclusiv in Romania si sa obtii venituri in moneda nationala, nu in valuta.

Nu sunt eligibili pentru refinantare credit ipotecar ING Bank cei care detin mai mult de o locuinta pe numele lor.

O veste buna consta in faptul ca poti aduce un codebitor pentru a obtine o suma mai mare de bani.

Acte necesare refinantare credit ipotecar ING Bank

Atunci cand vorbim de contracte de credit ipotecar, actele necesare vor fi mai numeroase. In principal vei avea nevoie de:

  • Act de identitate
  • Documente de proprietate ale imobilului care face obiectul refinantarii
  • Schita cadastrala, extras de carte funciara, nomenclator stradal etc.

Ulterior, trebuie sa alegi un notar recomandat de banca si sa obtii o evaluare a imobilului pentru care doresti refinantare.

Daca totul decurge cum trebuie, nu mai trebuie decat sa inchei politele de asigurare si sa semnezi contractul de refinantare.

ING Bank va plati creditul celeilalte banci si tie iti ramane numai sa te asiguri ca nu mai ai alte datorii la banca respectiva.

Este indicat sa depui si o cerere de inchidere a creditului initial la vechea banca.

Calculator refinantare credit ipotecar ING Bank

Prin intermediul ING Bank poti refinanta atat creditele ipotecare standard, cat si creditele Prima Casa/Noua Casa.

Sa presupunem ca mai ai de rambursat 200.000 lei in momentul de fata.

ING Bank iti pune la dispozitie o refinantare cu dobanda variabila pe toata durata creditarii, sau o refinantare cu dobanda fixa in primii 5 ani si ulterior variabila.

Daca alegi dobanda variabila si o refinantare pe 30 ani, la o suma de 200.000 lei vei avea de achitat o rata lunara incepand cu 1533 lei in prima luna.

Dobanda depinde de indicele IRCC si marja fixa a bancii.
In prezent, vorbim de o dobanda de aproximativ 8.5%, dar procentul variaza in functie de indicele IRCC stabilit trimestrial.

Valoarea totala de rambursat in momentul de fata se ridica la 577.000 lei.

Daca vrei sa beneficiezi de o rata mai buna in prezent, iti recomandam cea de-a doua varianta: refinantare cu dobanda fixa in primii 5 ani.

Pentru credit de 200.000 lei incheiat la ING pe aceeasi perioada (30 ani), vei achita in primii 5 ani o rata de numai 1198 lei, ulterior 1494 lei.
Dobanda fixa pe perioada celor 5 ani este de 5,99%.

In prezent, daca ai face o astfel de refinantare, valoarea total de plata se ridica la 545.000 lei.

Cu alte cuvinte, economisesti peste 30000 lei decat daca ai alege refinantarea cu dobanda variabila.

Atentie, aceste simulari de calcul sunt valabile daca veniturile lunare sunt incasate intr-un cont ING Bank si se incheie o asigurare de viata.

Refinantarea cu dobanda fixa in primii 5 ani nu implica comision de analiza.

Solicitantii interesati de refinantarea creditelor ipotecare trebuie sa ia in calcul si costurile adiacente pe care le presupune acest proces.

La fel ca la creditul initial, se vor achita taxe la notar, polite de asigurare, comision de evaluare si alte taxe pentru stergerea si inregistrarea noii ipoteci in Cartea Funciara.

Refinantare card credit ING Bank

ING Bank este dispusa sa refinanteze alte carduri de cumparaturi, conturi de overdraft sau linii de credit pe care le detii in acest moment.

Ce ti se ofera? Un alt card de credit, dar cu mai multe avantaje.
Sumele deja utilizate pe cardurile de cumparaturi actuale pot fi refinantate in 18 rate la care nu platesti dobanda.

ING ofera intre 1000 si 75000 lei pentru refinantarea altor carduri de cumparaturi, suma finala fiind stabilita dupa evaluarea veniturilor lunare.

Procedura de obtinere a unui card de credit ING este mult mai simpla decat in cazul unui credit ipotecar.

Aceasta presupune parcurgerea unor pasi similari cu obtinerea unui credit de nevoi personale in conditii ceva mai lejere.

Daca esti deja client ING poti solicita cardul de credit direct din Home Bank, sau poti merge direct intr-o sucursala ING pentru a primi banii pe loc.

Ai nevoie numai de buletin daca esti salariat. Cu ajutorul cardului de credit ING ai 3 rate fara dobanda oriunde in lume si pana la 45 de zile perioada de gratie.

Este ING cea mai buna banca pentru refinantare?

Nu putem spune 100% ca ING este cea mai buna banca pentru refinantare, deoarece fiecare client are nevoi diferite, insa se remarca pe piata bancara din mai multe motive.
Unele dintre acestea le voi descrie mai jos:

  1.  Focalizare pe digitalizare

ING a fost pionierul digitalizarii serviciilor bancare din Romania. Aceasta a oferit clientilor posibilitatea de a accesa servicii bancare si chiar credite online.

Digitalizara simplifica destul de mult si obtinerea unei refinantari ING, procesul avand loc fara multa birocratie.

Dupa cum am vazut, este nevoie numai de actul de identitate la formele de refinantare care nu implica garantii.

2. Flexibilitate in oferte

ING ofera clientilor posibilitatea de a-si alege tipul de dobanda dupa propriile preferinte.
Astfel, acestia au acces la refinantari cu dobanda fixa sau cu dobanda varibila formata din IRCC la 3 luni plus marja bancii.

Pana acum, din simularile pe care le-am efectuat, cel putin la creditele ipotecare, dobanda fixa in primii 5 ani este cea mai convenabila optiune.

3. Transparenta costurilor

ING comunica deschis costurile si comisioanele pentru refinantare, pe pagina lor de internet. Astfel, clientii nu se trezesc cu taxe ascunse sau alte costuri pe parcursul contractului de credit.

Prin urmare, daca te-ai decis  ca e timpul sa faci o refinantare, poti lua in considerare oferta celor de la ING Bank.

Nu ne putem pronunta daca este cea mai buna banca pentru refinantare, dar in mod sigur este in top 3.

Ai incercat sa deschizi o refinantare la ING Bank?
Descrie-ne experienta ta in formularul de opinii si recenzii de mai jos.

Lasă un răspuns